8.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 20, 2025

Fiii Satului revin la Micăsasa

Cele mai citite

Luna iunie va fi una de sărbătoare pentru toţi locuitorii comunei Micăsasa. Sărbătoarea Fiilor Satului, manifestare devenită deja tradiţie pentru toți locuitorii comunei, își va depăna o nouă filă, când fiii satului sunt aşteptaţi la o sărbătoare unică. În această perioadă au demarat deja pregătirile pentru eveniment, autoritățile locale dorind ca la ora desfășurării manifestării totul să fie foarte bine pus la punct. De altfel, organizatorii au început deja să întocmească programul evenimentului, nume cunoscute ale folclorului românesc urmând să ajungă în iunie la Micăsasa. Un alt reper important în programul folcloric este reprezentat de ansamblul şcolii generale din Micăsasa, micii artişti urmând să-i încânte pe toţi cei prezenţi cu o suită de dansuri şi cu deja celebra „Nuntă de la Micăsasa”. „Ne vom pregăti foarte bine pentru acest eveniment, cel mai important pentru noi în acest an. Aşteptăm foarte mulţi invitaţi, atât din ţară, cât şi de peste hotare şi aş putea să vă spun că așteptăm prezenţa unor foşti locuitori ai comunei noastre, stabiliţi actualmente în Germania sau chiar dincolo de ocean, în Statele Unite ale Americii. De asemenea, îi aşteptăm şi pe locuitorii comunei noastre în număr cât mai mare, pentru a ne bucura împreună de Sărbătoarea Fiilor Satului”, a spus primarul comunei Micăsasa, Sorin Popa.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Horațiu Potra este adus sub escortă în România. El se află deja în avion

Horaţiu Potra va fi adus astăzi în România și nu va mai fi nevoie de un proces de extrădare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect