În cursul zilei de marţi a fost confirmat un nou focar de pestă porcină în judeţul Sibiu. Este vorba despre o gospodărie din localitatea Armeni, comuna Loamneș, însumând un efectiv de 14 animale.
Buletinul de analiza emis, ca urmare a analizării probelor a cinci seturi de organe prelevate de la animale moarte, de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba, a confirmat rezultat pozitiv pentru pesta porcină.
În acest sens, a fost stabilită o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Armeni, cu o rază de 3 kilometri, ce include localitatea Armeni de asemenea, o zonă de supraveghere în jurul focarului, care se întinde pe o rază de 10 kilometri și include localitățile Bogatu Român, Păuca, Presaca, Gusu, Ludoș, Alămor, Topârcea, Mândra, Loamneș, Hașag, Soroștin și Broșteni din județul Sibiu și localitatea Cenade din județul Alba.
Potrivit Prefecturii Sibiu, personalul implicat în controlul bolii se asigură de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu și Unitatea Locală de Sprijin Loamneș. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, iar prima dezinfecție a fost deja realizată.
„S-a decis uciderea suinelor existente în exploatație, în număr de 9 capete, prin metoda “ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”. În zonele de restricții este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunțarea medicului veterinar, circulația animalelor deținute din speciile listate (porcina), dinspre unități din zona de restricții; circulația animalelor deținute din speciile listate înspre unități din zona de restricții; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, piețe, expoziții și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute din speciile listate, inclusiv colectarea și dispersarea acestor specii; circulația cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții, precum și alte restricții prevăzute în planul de măsuri”, informează Prefectura Sibiu.