0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO: 17 școli și grădinițe din județul Sibiu dotate cu boilere performante în urma parteneriatului dintre Crucea Roșie Română și Ariston Thermo România

Cele mai citite

Crucea Roșie Română și Ariston Thermo România au continuat în 2020, pentru al treilea an consecutiv, misiunea unică de a aduce confortul chiar și acolo unde acesta pare imposibil de atins. În cadrul acestei acțiuni, sute de copii din județul Sibiu vor beneficia de acces la apă caldă prin echiparea școlilor și a grădinițelor cu boilere performante donate de către Ariston Thermo România.

Ariston Thermo a încheiat în 2018, un parteneriat pe termen lung cu organizaţia umanitară Crucea Roşie Română cu ajutorul căreia boilere electrice de ultimă generaţie au fost donate persoanelor din zonele retrase ale ţării sau din medii defavorizate, în special şcolilor şi centrelor de bătrâni. În ultimii trei ani, peste 1.450 de echipamente performante de încălzire a apei au fost donate către 869 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni și centre medicale din țară, oferind astfel acces la apă caldă pentru peste 170.000 de persoane. În cadrul ediției din 2020, implementată la nivel național de către Crucea Roșie Română și Ariston Thermo au fost donate 400 de boilere electrice de ultimă generație către 248 de instituții din întreaga țară, de care beneficiază în prezent peste 52.000 de copii și vârstnici.
Caravana Ariston Comfort Challenge din acest an a început în luna septembrie și a parcurs 24 de județe pentru a ajunge în localitățile identificate de către Crucea Roșie unde au fost donate boilere electrice către instituții importante care nu beneficiază de echipamente de încălzire a apei, așa cum sunt: școli, grădinițe, cabinete medicale, cămine de bătrâni și copii. Un număr de 17 boilere având capacități între 30 și 50 de litri, au  ajuns în 12 localități din Sibiu. Este vorba despre Grădinița cu program normal Sărata, – Grădinița cu program normal Colun, Școala primară Apoș, Școala gimnazială Brăteiu, Școala gimnazială Buzd -ciclul primar, Școala Gimnazială Buzd –  ciclul gimnazial, Grădinița program normal Brăteiu, Grădinița program normal Buzd, Școala primară Mag, Școala primară Amnaș, Grădinița cu program prelungit Săcel și Grădinița cu program prelungit nr. 17 Sibiu
“După campania de succes din ultimii doi ani, prin intermediul căreia Crucea Roșie Română și Ariston Thermo Romania au vizat îmbunătățirea condițiilor de trai a mii de oameni ce nu beneficiau de acces la apă caldă, demersul nostru comun a continuat. În acest an, când igiena mâinilor este, mai mult decât oricând, o măsură esențială pentru sănătate, am reușit să dotăm cu boilere electrice sute de școli, centre medicale și case de bătrâni din mai multe județe ale țării. Mulțumim Ariston Thermo Romania pentru susținerea comunităților dezavantajate cu echipamente performante de încălzire a apei”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Director General Crucea Roșie Română.
„Nicio provocare nu este prea mare pentru a face lumea un loc mai confortabil” este mesajul principal al campaniei noastre. Într-un an atipic, care a adus provocări sociale și sanitare la care nimeni nu se aștepta, mă bucur că am putut duce mai departe misiunea noastră. Ariston Thermo România contribuie astfel la acoperirea unei nevoi reale a comunității: accesul oamenilor la apă caldă, implicit la un confort minim și la standarde de igienă corecte într-o perioada în care aceasta poate face diferența între sănătate și o boală complicată așa cum este Covid-19. Filosofia noastră de responsabilitate socială este să ne implicăm în proiecte cu un impact direct, concret în comunitate, iar numărul mare de beneficiari la care am ajuns în cele trei ediții ne confirmă reușita proiectului.” a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România. 
Inițiativa Ariston are loc în contextul în care aproximativ 30% dintre români locuiesc într-o gospodărie care nu dispune de baie, duș sau toaletă cu apă curentă.* Accesul la apa caldă rămâne o problemă majoră în mii de instituții din România, așa cum sunt școlile și grădinițele în special din mediul rural astfel că, în cadrul campaniei, donațiile de echipamente termice au fost direcționate cu prioritate către aceste locații. Conform statisticilor, aproximativ 4.200 dintre școlile din România nu au grupuri sanitare în incinta școlii, situație cu impact asupra unui număr de peste 155.486 de elevi la nivel național. Dintre cele 4.200 de unități de învățământ menționate mai sus, aproximativ 2.200 au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare.
Acțiunea face parte din inițiativa globală Ariston Comfort Challenge, prin care compania și-a propus să aducă confortul chiar și acolo unde acesta pare greu de atins, iar prima misiune Ariston în acest sens a avut loc chiar în inima Groenlandei, în insula Disko. Astfel, într-un mediu natural extrem a fost construită Ariston Comfort Zone, o casă inovatoare de tip modular, cu scopul de a oferi adăpost echipelor de cercetători de la Universitatea din Copenhaga care studiază an de an schimbările climatice.  Campania de donații a fost susținută și anul acesta de către Alex Găvan alpinist, activist de mediu și ambasador al proiectului umanitar încă de la prima ediție din 2018.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect