2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

FOTO: A dat foc mașinii după ce s-a certat cu proprietarul acesteia

Cele mai citite

Sâmbătă dimineața în jurul orei 7.30, prin apel 112, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au fost solicitați să intervină în afara localității Sebeșu de Sus, pe Valea Moașei, unde o persoană a incendiat un autoturism.
La locul incendiului, polițiștii au descoperit un autoturism ars în totalitate, iar în urma discuțiilor purtate cu proprietarul autoturismului și martorii incidentului, au descoperit și presupusul autor al faptei.
Este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Veștem, care, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri cu proprietarul mașinii, ar fi incendiat autoturismul. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, iar presupusul autor a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță.
Duminică, față de tânărul în cauză, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă la nivelul Postului de Poliție Porumbacu de Jos.


 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Blackout în Republica Moldova. România a sărit în ajutorul Chișinăului

A fost blackout astăzi în Republica Moldova și Ucraina, iar România a sărit în sprijinul moldovenilor de peste Prut.Republica...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect