De câteva zile au început lucrările de reabilitare la drumul dintre Mediaș și satul aparținător Ighișul Nou. Valoarea totală a proiectului este de peste 22 de milioane de lei.
Proiectul presupune modernizarea/reabilitarea străzii Ighișului cu structură din asfalt, realizarea de trotuare și pistă de bicicliști, extinderea sistemului de iluminat public și infrastructură pentru cabluri, zid de sprijin din beton armat, rețea canalizare pluvială.
În mod concret, lucrările propuse în cadrul proiectului constau în intervenții pentru asigurarea scurgerii apelor, lucrări de șanțuri, rigole și canalizare pluvială, modernizare și reabilitare stradă cu îmbrăcăminte asfaltică sau realizarea de trotuare și pistă de bicicliști.
De asemenea, vor fi realizate intervenții refacerea infrastructurii și suprastructurii rutiere, intervenții pentru asigurarea siguranței circulației, precum și pentru amenajarea unui zid de sprijin
Suprafața totală a străzii este de 52.157 de metri pătrați, din care carosabil 30.767 metri pătrați, acostamente 2.360 de metri pătrați, 2.801 metri pătrați de trotuare, pistă bicicliști de 10.064 metri pătrați și 2.747 de metri pătrați rigole.
De asemenea, în zonă există podețe, borduri și ziduri în suprafață de 863 metri pătrați, precum și 2.555 metri pătrați de zone verzi.
„Au început lucrările la drumul care face legătura între Medias și satul aparținător Ighișul Nou. Etapă cu etapă, toate proiectele promise în Broșura pe care am distribuit-o în formă tiparită, dar și pe rețelele de socializare încep să prindă contur.
Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare și pentru mesajele de susținere transmise”, a declarat Gheorghe Roman, primarul Mediașului.