Doi bărbați au fost amendați cu câte 5.000 de lei fiecare pentru că transportau lemne fără a avea documente.
Marți după amiaza, pe strada Câmpșor din localitatea Orlat, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă încărcată cu material lemnos, ansamblu condus de către un localnic în vârstă de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că remorca este neînmatriculată sau neînregistrată, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.
De asemenea, tânărul nu a putut prezenta polițiștilor documentele legale de proveniență și transport ale materialului lemnos, fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Lemnele au fost confiscate și predate reprezentanților ocolului silvic responsabil în zonă.
Tot marți, în zona DN1, Hula Bradului – Veștem, polițiștii Compartimentului Sistematizare, Control tehnic, Legalitatea transporturilor și Suport din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au oprit o autoutilitară și un ansamblu format din tractor și o căruță, încărcate cu material lemnos.
La volanul autoutilitarei a fost identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Veștem. În urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat că acesta transporta cantitatea de 2 metri cubi de lemn de fag pentru care nu avea documentele legale de proveniență și transport. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Ansamblul format din tractor agricol și remorcă era condus de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, tot din Veștem, remorca fiind încărcată cu 1,7 mc de anin negruetri cubi de lemn, pentru care nu au putut fi prezentate documentele legale de proveniență și transport. Bărbatul a fost sancționat cu avertisment scris.
În ambele situații, materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic responsabil în zonă.