7.9 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

FOTO: Ionii din Copșa Mică, sărbătoriți în fața Primăriei

Cele mai citite

Cea de a 18-a ediție a Sărbătorii Ionilor, dedicată tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul, organizată de Primăria Copşa Mică, s-a desfășurat pe data de 7 ianuarie.

Conform tradiției, ca în fiecare an, la eveniment s-au reunit cetățenii care şi-au serbat numele sfânt împreună cu familiile, prietenii şi cunoștințele, la un pahar de vin fiert, o cană de ceai şi o felie de cozonac.

Nu au lipsit de la această sărbătoare nici oficialităţile oraşului, consilierii locali, preoţii, membrii Sfatului Bătrânilor şi ai Grupului de Dezbateri Publice, poliţiştii locali, Pompierii voluntari ai oraşului.

Focul de tabără, specific acestui eveniment, a fost aprins la ora 18:15 de Zaharia Ion, un senior desemnat de către Sfatul Bătrânilor ca reprezentatul de onoare al sărbătoriților pe acest an, după care toți invitații au cântat în jurul focului tradiționalul “La Mulţi Ani!”.

Publicitate

„Cu acest eveniment se încheie Sărbătorile de iarnă, începute anul trecut pe 5 decembrie, cu sărbătoarea Sfântului Nicolae.

Mulțumim tuturor sărbătoriților prezenți la eveniment, care în ciuda ploii, au decis să-şi serbeze ziua de naștere sau cea onomastică alături de prieteni şi rude în jurul focului tradițional”, a transmis Primăria Copșa Mică.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Casă în flăcări în Veștem. Două echipaje de pompieri intervin rapid

Pompierii sibieni intervin de urgență, luni dimineața, în localitatea Veștem pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect