2.4 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

FOTO – Iulia Mărginean și Andrei Negrea, Miss și Mister Boboc 2019 la Liceul Teoretic „Axente Sever”

Cele mai citite

Joi seara, Sala Traube a găzduit cel mai așteptat eveniment al toamnei pentru Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, Balul Bobocilor. Balul a însemnat rezultatul final al unei perioade de cinci săptămâni pline de emoții, de repetiții și de pregătiri intense atât pentru bobocii unității de învățământ, cât și pentru organizatorii acestui eveniment, clasele a XI-a din Liceul Teoretic „Axente Sever”.
În același timp a fost o perioadă plină de satisfacții pentru toți cei implicați, care astfel au legat noi prietenii și au muncit ca o echipă pentru rezultatul final – cel mai reușit Bal al Bobocilor din ultimii ani. Timp de aproape trei ore cei 18 liceeni de clasa a IX-a care au urcat pe scena Balului Bobocilor au reușit să încânte publicul medieșean prin abilitățile de care au dat dovadă.
Bobocii au avut parte de probe de dans, de aptitudini, de cultură generală și de probe surpriză pregătite de colegii lor mai mari din clasele a XI-a. Tema Balului a fost una specială, călătoria în timp (Time Travel). Bobocii s-au pregătit exemplar, intrând in pielea unor personaje celebre ale secolului al XX-lea și ale genurilor muzicale specifice acestei perioade.
Organizatorii nu s-au lăsat nici ei mai prejos, punând in scenă dansuri și purtând costumații specifice începutului de secol XX. Juriul a avut o misiune deosebit de dificilă în a-i alege pe bobocii cei mai buni dintre cei buni, fiecare dintre aceștia reușind să impresioneze pe scena Sălii Traube și să smulgă aplauzele publicului medieșean.
În cele din urmă titlul de Miss Boboc 2019 al Liceului Teoretic „Axente Sever” i-a revenit Iuliei Mărginean din clasa a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză, iar titlul de Mister Boboc 2019 a fost adjudecat de Andrei Negrea din clasa a IX-a Matematică Informatică.

Publicitate
Ultimele știri

Bursele școlare vor ajunge la elevi înainte de Paște. Când vor fi făcute plățile

Plata burselor școlare pentru luna martie 2025 se face pe 17 aprilie, înaintea Sărbătorilor de Paște, conform surselor Edupedu.ro.Elevii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect