Patru persoane au fost implicate într-un accident rutier produs duminică dimineaţa, între două autoturisme.
Evenimentul a avut loc pe Drumul Naţional 7, la ieşirea din localitatea Boiţa. Cele două autoturisme circulau din sensuri opuse, fiind conduse de doi bărbați domiciliați în județul Vâlcea, unul în vârstă de 23 de ani și cel de-al doilea în vârstă de 53 de ani. Traficul în zona accidentului rutier s-a desfăşurat pe o singură bandă, alternativ. Echipaje de prim ajutor de la ISU şi Ambulanţa Sibiu au intervenit pentru acordarea primelor îngrijiri medicale persoanelor rănite. De asemenea, a fost prezentă şi o autospecială de stingere.
Salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru descarcerarea unei femei în vârstă de 48 de ani, care a suferit un traumatism de bazin. Alte două persoane, un tânăr în vârstă de 22 de ani şi o tânără de 21 de ani cu traumatisme minore, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu de către echipajele SMURD. Echipajul de la Ambulanţa Sibiu a transportat la spital o tânără în vârstă de 17 ani cu cefalee şi atac de panică.