Pentru că a încărcat 21 de metri cubi de lemne din altă locație decât cea specificată în acte, a rămas fără lemne și autocamion.
În cursul zilei de vineri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au oprit pentru control un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă transport material lemnos, condus pe Drumul Național 14, în afara orașului Dumbrăveni, de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Covasna.
Întrucât semiremorca era încărcată cu lemne, iar din primele verificări au rezultat neconcordanțe în documentele de transport al materialului lemnos, la fața locului s-au deplasat și polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Sibiu.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiști a rezultat că materialul lemnos a fost încărcat în altă locație decât cea înscrisă pe avizul de însoțire și specificată în aplicația SUMAL, condiții în care cei 21,26 metri cubi de material lemnos transportați sunt considerați fără proveniență legală.
„În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace a materialelor lemnoase în volum de peste 10 metri cubi fără a deține documente de proveniență.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.
De asemenea, ansamblul rutier a fost confiscat până la finalizarea cercetărilor. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoriei Mediaș”; a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.