Joi, 15 aprilie, a fost omagiat la împlinirea a 200 de ani de la naștere, marele revoluționar Ioan Axente Sever, chiar în localitatea sa natală, care îi poartă numele. Într-un număr foarte restrâns, având în vedere contextul pandemic actual, autoritățile locale i-au adus un omagiu lui Ioan Axente Sever, prin depunerea unei coroane la bustul care se află în faţa sediului Primăriei Axente Sever, iar apoi, a avut loc o masă rotundă în sala de şedinţe a primăriei, despre viaţa şi faptele celui care a fost un om de cultură, un foarte bun comandant militar şi un simbol al Revoluţiei de la 1848 pentru românii din Transilvania.
La evenimentul comemorativ găzduit de primarul comunei Axente Sever, Marius Grecu, au participat reprezentanţi ai Consiliului Local-domnul Liviu Vasilescu, Ioan Stoica şi Ilie Pologea, directorul Şcolii Gimnaziale Axente Sever – Constantin Dumitru, Ioan Lascu şi Ioan Gabor, doi locuitori ai comunei care au publicat studii despre viaţa celui care a fost Ioan Axente Sever.
Manifestări care au marcat 200 de ani de la naşterea lui Ioan Axente Sever au avut loc şi la Şcoala Gimnazială din Axente Sever. Trebuie menţionat că, tot pe 15 aprilie, în 1305, localitatea Axente Sever a fost menţionată pentru prima dată în documente. Ioan Axente Sever a primit post mortem titlul de Cetăţean de Onoare al comunei în anul 2009.
Profesor şi publicist, revoluţionarul paşoptist Ioan Axente Sever s-a născut la 15 aprilie 1821, în localitatea Frâua, astăzi, Axente Sever. A fost membru fondator al societăţii ASTRA şi deputat în Dieta de la Sibiu (1863-1864), care a adoptat recunoaşterea naţiunii şi a limbii române în Transilvania. A fost, de asemenea, unul dintre fondatorii Partidului Naţional Român (1869). Ales deputat în Dieta de la Budapesta, a refuzat să-şi execute mandatul, ca formă de protest faţă de tratamentul la adresa românilor din Transilvania. În 1869, a publicat cartea ”Respuns la ‘Cartea Neagră”’ evocând acţiunile din timpul Revoluţiei române din Transilvania, 1848-1849. A murit în 13 august 1906, la spitalul săsesc din Braşov şi a fost înmormântat în catedrala din Blaj, alături de Timotei Cipariu.