4.1 C
Sibiu
duminică, octombrie 5, 2025

FOTO Sărbătoarea hramului la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfinţii Mărturisitori Transilvăneni” Mediaş

Cele mai citite

Au fost momente de mare sărbătoare la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfinţii Mărturisitori Transilvăneni” din cimitirul ortodox al Municipiului Mediaş.
Biserica a sărbătorit al doilea hram în duminica premergătoare sărbătorii marilor mărturisitori din Ardeal, cinstiţi în fiecare an pe 21 octombrie. Hramul din acest an a fost marcat de împlinirea celor 15 ani de la târnosirea bisericii, fiind primul locaş de cult din Mediaş sfinţit de Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, notează site-ul Mitropoliei Ardealului.
Totodată, s-au împlinit acum şi cinci ani de la inagurarea Centrului bisericesc „Sfântul Nectarie” de lângă biserică unde, sub coordonarea preotului Flaviu Fleşer, se desfăşoară numeroase activităţi catehetice şi educaţionale cu tinerii şi copiii, dar şi activităţi social-filantropice pentru comunitate. Sfânta Liturghie a fost oficiată de protopopul de Mediaş, Ovidiu Găban şi preotul Flaviu Fleşer, participând mulţi tineri şi copii, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straiele populare specifice zonei.
În a doua parte a zilei de sărbătoare au fost înmânate bursele de merit „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel”. Astfel, cinci liceeni și trei elevi de clasa a 8-a de la unităţile de învăţământ din Mediaş, cu rezultate remarcabile la învăţătură, au primit o sumă de bani pentru a-şi continua studiile în condiţii cât mai bune. De asemenea, s-au oferit Biblii pentru cinci copilași care, în ajunul sărbătorii, au primit pentru prima dată Taina Sfintei Spovedanii.
FOTO: Mitropolia Ardealului

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Nicușor Dan aduce nume importante la Cotroceni pentru funcțiile de consilieri prezidențiali

Președintele României, Nicușor Dan, ar urma să anunțe săptămâna viitoare mai multe numiri importante în funcțiile de consilieri prezidențiali.Potrivit...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect