O tânără în vârstă de 18 ani și-a pierdut viața, sâmbătă noaptea, într-un grav accident rutier produs pe raza localității Chirpăr.
Un tânăr de 23 de ani din Agnita a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat într-un stâlp. Tânăra de 18 ani, care se afla pe locul din drepta față, a fost rănită grav. La fața locului au ajuns două echipaje SMURD și un echipaj de pompieri.
În timpul acordării îngrijirilor medicale, tânăra a întrat în stop cardio-respirator și a necesitat efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, cu toate eforturile de personalul medical, tânăra a decedat. Șoferul autoturismului a suferit un traumatism toracic în urma accidentului rutier. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz.








