-1 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

GALERIE FOTO – Bazar de Crăciun la biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș

Cele mai citite

Copiii şi tinerii bisericii „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel şi Sfinţii Transilvăneni” au organizat duminică, 18 decembrie, la sfârşitul Sfintei Liturghii, Bazarul de Crăciun, pe platoul din faţa capelei Cimitirului Ortodox al munincipiului Mediaş. Toate produsele care au fost oferite spre vânzare au fost realizate de copii, iar cu banii obţinuţi din vânzarea produselor va fi ajutată în săptămâna premergătoare marelui Praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos o familie cu opt copii din municipiul Mediaș.
La oficierea Sfintei Liturghii, Parintelui Flaviu Fleser i s-a alăturat Preotul Profesor Universitar Nicolae Chifar, decanul Facultății de Teologie din Sibiu, care a adresat celor prezenți și un cuvânt duhovnicesc. Pe parcursul săptămânii viitoare, cei de la Centrul Bisericesc ”Sfântul Nectarie”, însoțiți de părintele Flaviu Fleșer, vor aduce daruri de suflet celor de la Unitatea de Asistență Medico Socială Mediaș, persoanelor cu dizabilitati de la CITO Medias, bolnavilor internați in Spitalul Municipal Mediaș și unor familii nevoiase din oraș, care vor primi în dar colinde și mici cadouri.
Nu au fost singurele evenimente din această perioadă organizate la biserica din cimitirul medieșean. Astfel, sâmbătă seara,  Biserica din Cimitirul Municipal a găzduit o seara duhovnicească, invitat fiind Părintele Serafim, de la Mănăstirea ”Soborul Sfinților Apostoli” din Cergău (județul Alba), care a dialogat cu cei prezenți sub genericul ”Îndemnuri pentru o viață în smerenie”.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Concursul Național de Creație Literară „Lirismograf” îndeamnă tineri creatori să colaboreze și cu AI

„Lirismograf”, concursul Național de Creație Literară – Ediția XXVI, organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu vine anul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect