Un tânăr din Avrig va face închisoare pentru că a furat o mașină, a condus-o deși avea permisul anulat și era băut.
Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Avrig pe numele unui localnic în vârstă de 27 de ani.
Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere cu permis anulat și conducere sub influența alcoolului.
„În fapt, la data de 20 iunie 2018, pe strada Bisericii din orașul de domiciliu, avrigeanul a fost descoperit de către polițiști în timp ce conducea o autoutilitară deși dreptul de a conduce îi fusese anulat, în plus aflându-se și sub influența alcoolului, cu o concentrație de 1,45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoutilitara condusă fusese sustrasă de către bărbat din incinta societății la care acesta era angajat. Ca urmare a sentinței instanței de judecată, bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției sibiene, Elena Welter.