8.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Macetă descoperită în interiorul unui taxi din Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

Un taximetrist oprit pentru control în Sibiu nu avea atestat, însă aceast nu a fost singura surpriză. Polițiștii au descoperit în interiorul mașinii o macetă.

Duminică seara, în municipiul Sibiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus în regim taxi pe Bulevardul Mihai Viteazu de către un sibian în vârstă de 26 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține atestat de pregătire profesională, cel aflat la volan fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 de lei. De asemenea, în urma verificării autoturismului, polițiștii au găsit în interiorul vehiculului o sabie tip macetă și un cuțit, bunuri care au fost confiscate.

Publicitate

„În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

EDITORIAL. (In)cultura instituționalizată

Zilele trecute ne-a vizitat la Redacție un grup de tineri entuziaști. Studenți, toți truditori pasionați de scriitură. Unii dintre...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya