Un minor prins la volan fără permis și un bărbat prins tot fără permis și care a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Sunt evenimentele petrecute marți și miercuri dimineața pe șoselele din județul Sibiu.
Marți, pe strada Cornel Lupea din localitatea Racovița, polițiștii rutieri au descoperit un tânăr în vârstă de 17 de ani, localnic, în timp ce conducea o autoutilitară fără a deține permis de conducere. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Miercuri dimineața, pe strada Bisericii din orașul Avrig, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un avrigean în vârstă de 36 de ani. Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. De asemenea, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice. Pe numele acestuia s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.