În 26.03.2023, la Biserica Greco-Catolica Sfânta Maria din Orlat s-a desfășurat vizita Preasfințitului Părinte Episcop al Bisericii Unite cu Roma – Greco Catolică, Cristian Crișan. Au fost alături invitați de seamă: Preafericitul Cardinal Lucian, Protopopul Nicolae al Sibiului, Protopopul Liviu din Făgăraș, Protopopul Oscar, domnul Primar Aurel Gâță, doamna Consilier județean Otilia Man, doamna cântecului popular Mariana Anghel. O astfel de vizită a mai avut loc în urmă cu 80 de ani.
Biserica Sfânta Maria, istorie și actualitate
Aflat la întâlnirea munţilor cu câmpia, Orlatul a avut de-a lungul timpului o poziţie strategică. Romanii şi-au construit pe dealurile dimprejur turnuri de supraveghere, în secolele I-II aici exista o cetate prefeudală, iar în secolul XIII, se construia o cetate medievală.
În comuna Orlat, unde primele aşezări umane datează din neolitic, acolo unde în anul 1534 a fost construită prima „moară de hârtie” din sud-estul Europei, unde la 15 aprilie 1762 împărăteasa Maria Tereza a înfiinţat prin Decret regal Regimentul I de graniţă din Orlat, în localitatea unde Liviu Rebreanu a scris „Ciuleandra” şi „Crăişorul Horia”, iar între anii 1910 – 1916, preotul şi scriitorul Ion Agârbiceanu a slujit biserica din Orlat şi a scris romanul „Arhanghelii”, aici, se regăsește Biserica Greco-Catolica Sfânta Maria.
În anul 1796 a fost construită una din cele mai vechi biserici române unite (greco-catolice) din Mărginimea Sibiului, ce era cunoscută în trecut ca fiind Biserica „Sfântul Nicolae” din Orlat, lăcașul de cult ce figurează pe lista monumentelor istorice. A fost ridicată în anul 1796 în stil baroc, pe o suprafață de 301 mp, cu un turn ascuțit. Biserica este construită din piatră și cărămidă și acoperită în întregime cu țiglă.
În 1948, autoritățile comuniste ale vremii au închis Parohia de la Orlat, până în 26 octombrie 2002, când Parohia a fost reînființată de către preotul Paroh, Ioan Canciu.
Astăzi, cunoscută sub denumirea Biserica greco-catolică Sfânta Maria din Orlat, lăcașul de cult poate fi observată chiar la drum, pe strada Grănicerilor, un nume de stradă potrivit comunei care a fost una de graniță. A fost construită pe la mijlocul secolului XVIII și în prezent este functională și vizitabilă.
La Liturghii participă săptămânal persoane venite din București, Brașov, Timișoara, Constanța, Alba, din tot județul Sibiu. În timpul verii sunt persoane ce vin din străinătate, special pentru a participa la slujbe.
”Preotul Canciu, un excelent comunicator, un ales al mângâierii sufletelor”
Redăm gândurile d-ei Lia Lucia Epure, prof universitar din Timișoara, în urma participării la slujbă:
”Despre Moise, Morse și credință, într-o biserică din Transilvania
Întâlnirea cu Hristos are mai multe forme. Locurile sunt diferite, fizice, dar și spirituale. În biserică, dar nu numai. Am asistat, recent, la o slujbă minunată, într-o biserică greco-catolică, aproape de Sibiu, la Orlat. O comună săsească, cu minunate case curate, îngrijite, cu oameni pentru care duminica este așa cum ni se cere a o avea: sfântă. Plină de tineri cu voci îngerești, solemnitatea întâlnirii avea și un aer curat. Perfect curat fonic. Ca în vremea lui Moise. Fără ”artificii de comunicații”. Niciun telefon nu a sunat, nimeni nu a vorbit despre teme oarecare, nici măcar în șoaptă. Acolo era Dumnezeu. Și atât. Preotul Ioan Canciu, un mesager al lui Hristos, solemn, cult, informat, deschis, cald, cu o îmbrățișare caldă pentru fiecare, la sfârșitul slujbei, cu umor, greu de acceptat poate pentru unii ierarhi care cer ”seriozitate prin crispare”, a ținut o predică despre vremurile pe care le trăim, chiar acestea, pline de lucruri în grabă și de prea multe zgomote. Prea mult bruiaj fonic. Din predică, doresc să împărtășesc ceva ce mi-a sensibilizat percepția. Noi, oamenii, îl tragem la răspundere pe Dumnezeu, adesea, pentru nereușitele noastre: ”De ce așa?” sau ”De ce eu?”, îi vorbim, cerându-i să ne asculte. Dar noi nu ascultăm! El ne dă semne, iar noi le ignorăm. Semnalele vin, ca în Codul Morse, aproape uitat după al doilea război mondial. Codul era secret, dar a rezolvat multe situați dificile. Nu oricine ar știi, chiar în zilele noastre, să-l folosească. Iată ce a relatat preotul Ioan Canciu: ”Odată, cândva, într-o instituție, s-a organizat un concurs pentru ocuparea unui post de utilizator al codului Morse. La concurs s-au prezentat mulți candidați, ei erau într-o sală plină, așteptând la rând, pentru a da testul. La un moment dat, cineva, din spate, aleargă spre intrarea în birou în care era comisia, trece printre candidați, intră, iar cei de la rând strigă indignați: ”Hei, ce faci? Noi așteptăm și tu intri peste rând? Nu ți-e jenă?”. După scurt timp, un membru al comisiei se adresează celor din sala de așteptare, spunându-le: ”Examenul s-a încheiat, postul a fost ocupat. Colegul vostru a fost angajat.” Cum era posibil? Răspunsul era simplu: Comisia a comunicat sălii, prin Codul Morse, așa: ”Cine percepe acest semnal, să intre în sală. Postul este al celui care înțelege, primul, mesajul!” .
Gata. Masa de indivizi, cu fețe aparent cuminți și ascultătoare, era masa mediocrilor aliniați. Nici măcar nu auziseră mesajul. Nici măcar nu au ascultat.
Comunicarea începe cu ascultarea. Pe cine ascultăm? La început, de mici, părinții, apoi, educatorii, profesorii, mai apoi, ascultăm prietenii, pe cei din jur, cu problemele lor, ascultăm străinii, mai ales pe cei care ne cer ajutor, sau așa ar trebui să fie. Drama noastră, a românilor, în mod special, este că NU mai ascultăm. Majoritatea crede că știe tot, că nu are nevoie de un sfat, mai ales din partea cuiva cu mai multă experiență într-un domeniu oarecare, majoritatea ignoră inteligența, expertiza, calitatea umană. Cel mai grav este că NU ne ascultăm inima, nu dăm seama inteligenței inimii, chiar un concept reconsiderat de psihologia comunicării și de psiho-cibernetică. Nu mai avem timp pentru noi înșine, și nici pentru cei care ar vrea să ne comunice ceva, e prea mult zgomot în lume și în sufletele noastre.
Preotul Canciu, un excelent comunicator, un ales al mângâierii sufletelor, a știut să vorbească inclusiv despre războiul de lângă noi, dar altfel. Fără panica moderatorilor TV, fără grimasa perversă și artificială a ”specialiștilor”. El a spus: ”Dumnezeu ne comunică, dar noi nu ascultăm, ignorăm…”. De câte ori nu punem logica noastră ”terestră”, logica telurică, deasupra simțămintelor intime, intraductibile? Acolo este mesajul lui Dumnezeu”.
