La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii sibieni au constatat 14 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 38 de permise de conducere, au retras 12 certificate de înmatriculare și au aplicat 473 de sancțiuni contravenționale în valoare de 137.000 de lei.
În ultima zi a lunii ianuarie, pe Drumul Județean 105G, în Avrig, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic un șofer în vârstă de 47 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism. Întrucât concentrația afișată de aparatul etilotest a fost de 0,42 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot în 31 ianuarie, pe Drumul Național 14, pe raza localității Slimnic, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 37 de ani. Din verificările efectuate, s-a stabilit că autoturismul este neînmatriculat, bărbatul nu are permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,53 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul este cercetat acum pentru conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
În ziua de 1 februarie, pe Drumul Național 14, în localitatea Slimnic, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 50 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu are dreptul de a conduce nicio categorie de autovehicule. Pe numele sibianului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Tot în prima zi a lunii februarie, pe Drumul Național 14B, în zona localității Copșa Mică, polițiștii au descoperit o tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Micăsasa, în timp ce conducea un autoturism deși nu are permis de conducere. Adolescenta era însoțită de către proprietarul mașinii, în vârstă de 19 ani, din aceeași comună, care îi oferise autoturismul pentru ca tânăra să-l conducă. Pe numele celei aflate la volan s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, iar pe numele tânărului a fost deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autoturism unei persoane despre care știe că nu are permis de conducere.
Duminică, 2 februarie, în afara localității Boița, un sucevean în vârstă de 26 de ani a fost descoperit conducând un autoturism radiat din circulație din cursul luni ianuarie 2019. Bărbatul are acum dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.