Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 19 ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din satul Brateiu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea persoanei în cauză sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Luni, o femeie a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu despre faptul că, sâmbără dimineața, în jurul orei 7, fiica sa, Căldărar Rusalina Maria, în vârstă de 19 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din localitatea Brateiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.
Tânăra are 1.65 metri înălțime, constituţie atletică, ochi căprui; păr lung, fir drept, șaten închis, purtat în coadă. La data dispariției, tânăra purta fustă lungă de culoare roșie (sau roz), tricou de culoare albă, bluză cu model floral (trandafiri de culoare roșie) și șlapi de culoare vișiniu.
Persoanele care pot oferi informaţii despre această persoană sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul pentru situații de urgenţă 112.