0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Polițiștii sibieni, pregătiți pentru minivacanța de Sfânta Maria. Recomandări pentru participanții la Astra Rock

Cele mai citite

Sute de polițiști sibieni vor fi la datorie, între 11 și 15 august, în weekendul prelungit de Sfânta Maria.

În perioada 11 – 15 august, zilnic, se vor afla la datorie peste 150 de poliţişti de ordine publică, de rutieră, precum și din cadrul structurilor de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Activităţile se desfășoară în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

„Vă recomandăm să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute, să nu transmiteți prin intermediul rețelelor de socializare informații privind lipsa dumneavoastră de acasă sau privind bunurile de valoare pe care le dețineți și să vă supravegheați atent lucrurile, îndeosebi portofelul, telefonul sau alte dispozitive electronice atunci când vă aflați în spații publice aglomerate.

La fel de important este să nu lăsați bunuri de valoare în mașinile parcate”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Efectivele poliţiei rutiere vor fi prezente pe principalele drumuri din zonele turistice și vor acționa cu precădere pe linia fluidizării traficului rutier, a prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, precum și în vederea combaterii excesului de viteză şi a conducerii sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive.

„Atragem atenția asupra faptului că în această perioadă se anticipează creșteri semnificative ale valorilor de trafic pe DN 7C, Transfăgărășan.

Polițiștii rutieri, cu sprijinul jandarmilor montani, vor acționa cu precădere pentru fluidizarea traficului în această zonă, context în care le recomandăm conducătorilor auto să oprească autovehiculele în afara părții carosabile și numai în locurile special amenajate.

Indiferent de categoria de drum pe care circulă, le recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză impus pe tronsonul în cauză, să semnalizeze din timp și să se asigure foarte bine înainte de a schimba direcția de deplasare, să păstreze distanța de siguranță față de cel care circulă în față și să acorde atenție sporită pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și motocicliștilor”, mai spune Luciana Lazăr.

În ceea ce privește Festivalul Astra Rock, desfășurat în Muzeul Astra din municipiul Sibiu, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor acționa în sistem integrat, principalele obiective fiind asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, premergător și pe timpul desfășurărilor manifestărilor circumscrise acestui eveniment, precum și prevenirea victimizării prin furturi din buzunare, din auto, tâlhării, dar și prin consumul de substanțe psihoactive.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect