Operatorul de salubritate din municipiul Mediaș, EcoSal, a făcut pregătirile necesare pentru deszăpezirea orașului în sezonul rece.
Între 15 noiembrie 2022 și 15 martie 2023, activitatea se deszăpezire va fi supravegheată de mai mulți ofițeri de serviciu din cadrul societății. În municipiu se va interveni cu un număr de 10 utilaje, care vor acţiona pentru menţinerea în funcţiune a căilor publice pe timp de polei sau îngheţ, respectiv pentru îndepărtarea zăpezii.
În acest moment, EcoSal are în stoc 16 metri cubi de sare și nisip și 55 de tone de sare, cantitatea de sare contractată fiind însă de 1.000 de tone. În momentul în care vor avea loc căderi de zăpadă, intervenția utilajelor pe străzi se va face prioritizat.
Astfel, mai întâi se va interveni pe arterele principale cu scopul de a asigura fluenţa traficului, iar ulterior se va intra şi pe străzile din cartiere.
„În apropierea sezonului rece, societatea EcoSal a început pregătirile pentru activitatea de deszăpezire, printre acțiuni numărându-se și amplasarea lădițelor cu material antiderapant. Menționăm că stocul de material antiderapant este de 16 metri cubi de sare și nisip și 55 de tone de sare, însă cantitatea contractată pentru sare este de 1.000 de tone.
Odată cu căderea primei ninsori, societatea va interveni cu cele 10 utilaje din dotare pe străzile din municipiul Mediaș, cu respectarea ordinii de prioritate stabilită în contractul de delegare”, a precizat Anca Burian, purtătorul de cuvânt al EcoSal Mediaș.