-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Probleme cu apa potabilă în două localități din județ

Cele mai citite

Sunt probleme în alimentarea cu apă potabilă în localitățile Șeica Mare și Boarta, locuitorii fiind rugați să nu mai folosească apa din rețeaua publică pentru umplerea piscinelor, în agricultură sau stropirea spațiilor verzi.

Operatorul Regional Apa Târnavei Mari face un apel către clienții din comuna Șeica Mare să reducă la minim utilizarea apei de la rețeaua publică în alte scopuri decât cele potabile și menajere: apă pentru băut, igienă corporală și igiena locuintei.

Folosirea apei de la rețeaua publică în scop agricol/zootehnic, pentru stropirea spațiilor verzi, umplerea piscinelor sau răcorirea trotuarelor din vecinătatea caselor poate să genereze situații neplăcute pentru întreaga comunitate, deoarece scăderea nivelului apei din rezervorul de înmagazinare ne impune restricționarea furnizării apei potabile și sistarea furnizării, până în momentul în care nivelul apei din rezervor revine la un nivel optim pentru asigurarea distribuției.

“Potrivit datelor înregistrate de compania noastră, în ultimii doi ani consumul la nivelul comunei Șeica Mare a fost în creștere, depășind deseori nivelul de lucru al Stației de tratare locale, preluată în operare de către Operatorul Regional.

Compania Apa Târnavei Mari face un apel către clienții din localitățile Șeica Mare și Boarta să reducă la minim utilizarea apei potabile din rețeaua publică în alte scopuri decât cele potabile și menajere, iar pentru alte activități să folosească apa din sursele proprii (fântâni, puțuri). Facem acest apel și avem încredere că utilizatorii vor face eforturi pentru reducerea consumului de apă potabilă, pentru că ne dorim să evităm situații în care consumatorii să fie privați de a avea o cantitate minimă de apă pentru băut, igienă sau nevoi casnice.

În conformitate cu prevederile contractuale, Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului și legislația în vigoare – Ordinul nr.88/2007 al ANRSC, „utilizatorul este obligat: să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoană, unitatea de produs sau puncte de folosinţă, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare; să utilizeze apa numai pentru folosinţele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor”, au transmis, marți, reprezentanții Apa Târnavei Mari Mediaș.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect