În ultimele zile, iarna a arătat primele semne în diferite zone din țară. Pe Transfăgărășan, DN 7C, carosabilul este acoperit cu zăpadă, iar utilajele au intervenit pentru degajarea drumului. Traficul este deschis pe acest drum național, iar conducătorii auto care îl traversează sunt obligați să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă.
Pornind de la aceste aspecte, polițiștii au transmis câteva recomandări participanților la trafic. Astfel, înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, apelând unul dintre numerele de telefon 9360, 3157566, 3186609 sau 3186631 ale Comandamentului Central de Iarna.
De asemenea, adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei), circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.
Conform prevederilor legale în domeniu, aceasta reprezintă o obligaţie a conducătorului de vehicul și folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuţi in trafic. Legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei.
Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în siguranţa atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile, echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare, iar operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masă mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legală de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele și pe drumurile stabilite.
Șoferii începători sunt rugați să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. De asemenea, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 de kilometri/oră mai mică.
Sâmbătă și duminciă, schimbarea condițiilor meteo, echiparea necorespunzătoare a autovehiculelor și, nu în ultimul rând, neadaptarea vitezei la condițiile meteo-rutiere, au condus la producerea a nouă evenimente rutiere soldate doar cu pagube materiale. Toate aceste tamponări s-au produs pe drumurile naționale din județul Sibiu, 4 dintre acestea fiind înregistrate pe Drumul Național 7, în zona localității Boița.
Polițiștii rutieri care au soluționat aceste evenimente rutiere au constatat că, în cea mai mare parte din ele, pe lângă viteza neadaptată la condițiile meteo-rutiere, respectiv carosabil umed, timp de ploaie, temperaturi scăzute și segment de drum identificat ca având un risc ridicat în producerea accidentelor rutiere, o cauză care a concurat la producerea acestor tamponări a fost dotarea necorespunzătoare a mașinilor cu anvelope cu un grad de uzură ridicat.
Cu toate că legislația rutieră prevede expres că dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă este obligatorie doar în momentul în care partea carosabilă este acoperită cu precipitații specifice sezonului de iarnă, le recomandăm conducătorilor auto să manifeste responsabilitate în trafic și să îți doteze autovehiculele corespunzător.