5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Romii din Târnava, așteptați la trei zile de festival

Cele mai citite

Trei zile de evenimente, cu ateliere meșteșugărești, produse tradiționale și programe artistice.

Se va întâmpla între 22 și 24 iulie la Târnava, unde este programat Festivalul Romilor din Târnava. Potrivit organizatorilor, obiectivul general al proiectului vizează creșterea gradului de incluziune socială a membrilor comunităților marginalizate care includ populație de etnie romă, prin măsuri integrate de ocupare, locuire, formare profesională, sănătate, asistență socială, educație și cultură, în scopul reducerii fenomenului de sărăcie generalizată.

Programul celor trei zile cuprinde ateliere meșteșugărești, unde participanţii sunt invitaţi să experimenteze diferite metode de fabricare a unor produse tradiţionale. De asemenea, sunt programate proiecții de film precum și programe artistice cu muzică și dansuri locale și regionale. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 22 iulie, ora 17, în centrul localității Târnava.

„Ne dorim ca acest Festival al romilor din Târnava să unească toate comunitățile cultural-etnice și sociale, iar participanții la eveniment, să promoveze respectul, acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie și manierelor de exprimare a calității noastre de ființe umane.

Toleranța înseamnă armonia în diferențe și contribuie la înlocuirea culturii războiului, a urii, cu o cultură a păcii, fiind o virtute care face ca pacea să fie posibilă. Prin toleranță și prin puterea exemplului, pot fi schimbate, în bine, raporturile interumane”, anunță organizatorii.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect