5.2 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Scandal într-un local: doi bărbați au fost reținuți

Cele mai citite

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii Secției 1 Poliție Sibiu, ei fiind cercetați penal pentru că au agresat doi bărbați într-un local. 
 
Duminică, un bărbat a sesizat telefonic, prin 112, faptul că, în timp ce se afla în incita unui local de pe Drumul Județean 106D Sibiu – Cisnădioara, în calitate de client, a fost agresat fizic de mai multe persoane.
“Urmare a sesizării, polițiștii Secției 1 Poliție Sibiu au demarat cercetările, stabilind următoarele: la data de 25 august 2019, în intervalul orar 10-19, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, doi bărbați în vârstă de 36 și respectiv, 32 de ani, l-au agresat fizic pe reclamant precum și pe un alt bărbat. Toate părțile implicate erau clienți ai aceleiași societăți comerciale.  
În baza probatoriului administrat s-a dispus continuarea urmăririi penale față de cei doi bărbați bănuiți de săvârșirea următoarelor fapte penale: lovirea sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cei doi bărbați au fost reținuți pe baza de ordonanță 24 de ore, urmând a fi prezentați, marți, în fața procurorului cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luare măsurii controlului judiciar. Cercetările în acest dosar continuă.

Publicitate
Ultimele știri

Gata cu șpaga în spitale. Marți a fost promulgată Legea Recunoștinței

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, marţi, legea potrivit căreia pacienţii pot face donaţii unităţilor sanitare în care au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect