11.3 C
Sibiu
vineri, octombrie 17, 2025

Scandal monstru într-un local. Două persoane au fost reținute

Cele mai citite

Miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut doi tineri, cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și violarea sediului profesional.
Polițiștii spun că în seara zilei de 15 iulie, în incinta unui local din municipiul Mediaș, pe fondul consumului de alcool, între două grupuri de persoane a izbucnit un conflict spontan, în care au fost implicați cinci localnici. În urma agresiunilor fizice suferite, două persoane au fost transportate și internate în spital. De asemenea, în timpul conflictului au fost distruse mai multe bunuri din sediul societății.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, au fost identificați trei presupuși agresori, cu vârsta de 18, 19, respectiv 23 de ani, toți medieșeni.  Față de medieșenii în vârstă de 18 și 23 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc agresiunea”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Informații importante de la DSP Sibiu despre vaccinul anti-HPV. Număr de WhatsApp pentru sibienii interesați

Direcția de Sănătate Publică Sibiu pune la dispoziția sibienilor numărul de Whatsapp 0735855282 pentru informații suplimentare despre vaccinarea anti-HPV.Numărul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect