12.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 21, 2025

2,6 milioane de lei pentru reabilitarea totală a unei străzi din Mediaș

Cele mai citite

După ani de zile de așteptare, locuitorii de pe strada Moșnei din municipiul Mediaș au parte de infrastructură modernă. Alături de reprezentanți ai Direcției Tehnice și ai Inspectoratului de Stat în Construcții Sibiu, primarul Mediașului Gheorghe Roman a participat marți larecepția tehnică a lucrărilor derulate pe respectiva stradă. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 2,6 milioane de lei, banii provenind de la bgetul local. Strada a fost complet reabilitată și asfaltată, având o lățime de 7 metri, cu rigolă deschisă, zid de sprijin și trotuar. A fost realizată și o pistă de biciclete de la podul de peste Valea Moșnei până la Eleșteu pe o lungime de peste doi kilometri și lățimea de doi metri. ”Moșnei este o stradă care a dat multe bătăi de cap medieșenilor. După o perioadă destul de lungă s-a ajuns în sfârșit și la punctul final, adică la recepție. Sunt astăzi colegi de-ai mei de la Direcția Tehnică, un reprezentant de la Inspectoratul de Stat în Construcții de la Sibiu și toți spun că această zonă arată acum bine și eu nu pot decât să spun că îmi doresc ca medieșenii să fie mulțumiți de această lucrare. De asemenea, îmi doresc să fie mulțumiți și de celelalte lucrări pe care administrația locală urmează să le deruleze în municipiul Mediaș”, a spus primarul Gheorghe Roman.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș

Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect