0.2 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

60 de persoane din comuna Aţel au primit asistenţă medicală gratuită din partea Arhiepiscopiei Sibiului

Cele mai citite

Campania „Sănătate pentru sate” continuă și în această perioadă în Arhiepiscopia Sibiului.
Astfel, vineri, 24 septembrie, peste 60 de copii și adulți din satele comunei Ațel, au beneficiat de consult stomatologic gratuit și asistență medicală de specialitate oferite de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul social-filantropic și Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului au mers la Școala Gimnazială și Căminul Cultural din Ațel pentru a oferi cu ajutorul medicului Natalia Giuşcă consult stomatologic persoanelor doritoare din satele comunei Aţel. În cadrul activității, persoanele consultate care au nevoie de tratament stomatologic au fost programate pentru a beneficia gratuit de serviciile cabinetului stomatologic al Arhiepiscopiei Sibiului.
„Astăzi ne-am propus să oferim de consult stomatologic gratuit atât copiilor, cât şi persoanelor vârstnice, să le facem o profilaxie dentară, să le explicăm importanţa igienei orale pentru sănătatea corpului şi nu în ultimul rând să avem grijă ca aceste persoane să beneficieze în continuare de alte tipuri de consultaţii medicale.
Până în prezent, în cei şase ani de activitate în cadrul Campaniei «Sănătate pentru sate», peste 3000 de persoane din Arhiepiscopia Sibiului au beneficiat de asistenţă medicală gratuită”, a precizat inspectorul social din cadrul Arhiepiscopia Sibiului, Marius Talmațchi.
FOTO: Mitropolia Ardealului

Publicitate
Ultimele știri

Situație critică: 37% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună

Un studiu recent al Organizației Salvați Copiii arată că tot mai mulți adolescenți consumă alcool, iar consecințele pot fi...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect