2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Șoferii, sfătuiți de polițiștii rutieri să circule prudent pe timp de ploaie

Cele mai citite

Polițiștii rutieri au transmis o serie de recomandări pentru șoferi, pe care îi sfătuiesc să circule prudent și să își adapteze viteza condițiilor meteo-rutiere în acestă perioadă, întrucât au fost anunțate zile ploioase și intensificări ale vântului.

Poliţistii rutieri recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.
Iată recomandările polițiștilor
Nu uitați, folosirea telefonului mobil în timpul șofatului este interzisă, iar atunci când se circulă  pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, folosirea anvelopelor de iarnă este obligatorie.
Întrucât au fost anunțate schimbări ale vremii caracterizate prin intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă.
În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!
Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul  sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți hands-free-ul.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„NĂSCUT ÎN ’90” sărbătorește un deceniu de succes pe scena teatrului sibian

Cel mai longeviv spectacol al companiei independente Bis Teatru din Sibiu, NĂSCUT ÎN '90, împlinește zece ani de la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect