14.1 C
Sibiu
luni, aprilie 14, 2025

Șoferii și pasagerii autobuzelor și troleibuzelor din Mediaș, amendați pentru nepurtarea măștii

Cele mai citite

Terase estivale, unități de alimentație publică sau mijloace de transport în comun din Mediaș. Toate au fost controlate de către polițiști pe parcursul lunii iunie, iar concluzia este că cea mai mare parte a medieșenilor respectă regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Cel puțin asta reiese din statistica întocmită în urma numeroaselor controale efectuate de poliție în ultimele 45 de zile.

Potrivit polițiștilor, în luna iunie, pentru nepurtarea măștii, doi șoferi care efectuau transport local în municipiu s-au ales cu amenzi în valoare totală de 3.100 de lei. În ceea ce privește pasagerii din autobuze, au fost acordate patru avertismente scrise și o amendă de 500 de lei pentru lipsa măștii de protecție. De asemenea, în prima jumătate a lunii iulie, doi2 pasageri de autobuz au primit câte 500 de lei amendă pentru lipsa măștii de protecție și tot cu 500 de lei a fost amendat și șoferul.
În același timp au fost verificate și terasele estivale din zona centrală unde un proprietar de restaurant a primit avertisment pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese. Astfel de acțiuni vor continua atâta timp cât România va fi în stare de alertă.

Publicitate
Ultimele știri

„Euro200” pentru elevi și studenți rezistă și în 2025. Bani de la stat pentru achiziția unui calculator

Până pe 16 mai, elevii și studenții sub 26 de ani pot solicita 200 de euro pentru achiziția unui...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect