0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Tânăr din Mediaș reținut pentru nouă furturi

Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Mediaș, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind principalul suspect într-un dosar instrumentat de către polițiștii de la investigații criminale Mediaș sub aspectul săvârșirii a nu mai puțin de nouă infracțiuni de furt.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, în cursul zilei de luni, polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reușit identificarea și reținerea unui bărbat bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din auto și societate comercială.
Tânărul, în vârstă de 23 de ani, este suspectat că ar fi săvârșit nouă infracțiuni de furt calificat comise pe timpul nopții prin spargerea geamului lateral de la autovehicule precum și din societăți comerciale.
Luni, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Sibiu, urmând să fie prezentat cu propunerea legală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș. Cercetările în acest dosar sunt continuate de către polițiștii Biroul Investigații Criminale Mediaș.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect