O tânără în vârstă de 18 ani a fost rănită, duminică seara, după ce un șofer băut a lovit o căruță. Accidentul rutier s-a produs pe strada Horia din Brateiu.
Polițiștii rutieri spun că timp ce conducea un autoturism, un bărbat în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o căruță condusă regulamentar din sens opus de către un tânăr în vârstă de 17 ani. În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a unei tinere în vârstă de 18 ani, pasageră în căruță.
Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. După producerea accidentului, cei doi, șoferul autoturismului și conducătorul atelajului, au părăsit locul evenimentului, fiind identificați în scurt timp la domiciliile lor. La testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat o concentrație de 0,34 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Șoferul de 32 ani este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, iar căruțașul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.