Trei bărbați din Jina au fost prinși fără permise de conducere pe strada Pripon din localitate. Unul a fost descoperit vineri, iar ceilalți doi, sâmbătă.
Vineri, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Jina, a fost descoperit în timp ce conducea un autoturism pe strada Pripon din localitatea de domiciliu fără a deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Sâmbătă în jurul amiezii, tot în localitatea Jina și tot pe strada Pripon, a fost identificat un alt localnic, în vârstă de 24 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept.
Două ore mai târziu, tot pe strada Pripon, a condus autoturismul un localnic în vârstă de 41 de ani. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii care l-au oprit pentru control, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere.
Toți cei trei bărbați au acum dosare penale pentru conducere fără permis.