O femeie a fost rănită, luni dimineața, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit violent de un stâlp, pe strada XI, din Cristian.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, o sibiancă în vârstă de 52 de ani, singură în mașină, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un indicator rutier și un stâlp.
Femeia a rost rănită în urma evenimentului.
Un echipaj SMURD, mașina medicului de urgență, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit la acest eveniment rutiere.
Femeia a rămas blocată în mașină. După intervenția echipajului de descarcerare, femeia în vârstă de 52 de ani a fost preluată de echipajul SMURD și a primit asistență medicală sub supravegherea medicului de urgență.
Femeia a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă, cu un traumatism toracic.