7.4 C
Sibiu
joi, noiembrie 28, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

ULTIMA ORĂ: Șofer băut, rănit după ce s-a răsturnat cu mașina

Cele mai citite

Un șofer băut a fost rănit după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe Drumul Național 1, în zona localității Veștem.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Veștem, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul. Brașov, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat.

Conducătorul auto, singur în autoturism, a fost rănit în urma evenimentului.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,73 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Mai multe echipaje de prim ajutor au intervenit la locul accidentului rutier.

Astfel, s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD dintre care unul cu medic.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Surpriză totală la alegerea viceprimarului din Mediaș. Ce s-a întâmplat la ședința de joi

Proiectul pentru alegerea viceprimarului municipiului Mediaș a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de joi.Aleșii locali...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect