21.3 C
Sibiu
miercuri, mai 21, 2025

Un angajat Romgaz a decedat la locul de muncă

Cele mai citite

Luni dimineaţa, la Sucursala Iernut, un angajat şi-a pierdut viaţa din motive medicale. Un salariat al Sucursalei Iernut, în vârstă de 56 de ani, şef de echipă la formaţia de întreţinere armături, lucra în camera vanelor de lângă turnul de răcire împreună cu alţi colegi, când s-a simţit rău.
 
Nu au existat probleme de natura tehnică în incinta unde își desfăşurau aceştia activitatea. Colegii i-au acordat primul ajutor şi au alertat imediat asistenta medicală şi un echipaj SMURD s-a prezentat de urgenţă la faţa locului. Salariatul era luat în evidenţa medicală cu probleme cardiace, având programare la medicul cardiolog pe data de 28 mai.
Pacientului i s-au făcut procedurile de resuscitare, fără a răspunde însă la stimuli. Din păcate, deşi au fost depuse toate eforturile de către personalul medical, acesta nu a mai putut fi salvat. “Compania Romgaz este alături de familia îndurerată, asigurând-o de tot sprijinul şi transmite în aceste momente de doliu, sincere condoleanţe”, se arată într-un comunicat al Romgaz Mediaș.
FOTO – Arhivă

Publicitate
Ultimele știri

INTERVIU Raluca Crețu. Bilstein, locul de unde Maratonul face „Pași pentru oraș”

Bilstein, una din primele companii cu investiție străină în România și cu o prezență dinamică de aproape 30 de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect