6.3 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Urmărire pentru oprirea unui șofer băut și alți șoferi prinși „afumați” la volan, în weekend, de polițiștii sibieni

Cele mai citite

În weekend, polițiștii sibieni au constatat 7 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 36 de permise de conducere, au retras 35 de certificate de înmatriculare și au aplicat 500 de sancțiuni contravenționale în valoare de 125.000 de lei.
În Cisnădie, pe strada Sibiului, un localnic în vârstă de 65 de ani a fost depistat conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,60 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă dimineața, pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, a fost depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un sibian în vârstă de 45 de ani, a cărui testare a rezultat într-o concentrație de 0,60 miligrame/litru alcool alcool pur în aerul expirat. Și pe numele acestui șofer s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot sâmbătă, în Alțâna, polițiștii au testat alcoolscopic un localnic în vârstă de 49 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe Drumul Județean 106. Întrucât testarea a rezultat într-o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, cu această ocazie fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică dimineața, pe Drumul Național 14, în zona localității Brateiu, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism. Cel aflat la volan și-a continuat însă deplasarea până în municipiul Mediaș, unde, pe strada Aurel Vlaicu, echipajul de poliție l-a blocat și oprit. Identificat de către polițiști, bărbatul în vârstă de 28 de ani, din Șaroșu pe Târnave, a fost testat apoi alcoolscopic, cu un rezultat de 0,65 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot duminică, pe strada Văii din localitatea Șura Mare, polițiștii rutieri au depistat un sibian în vârstă de 39 de ani în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Publicitate
Ultimele știri

Premii 2X, adică 30 de Premii pentru Participanții la Crosul copiilor

Veste mare pentru toți participanții la Crosul Copiilor din parcul SubArin. Organizatorii au decis să dubleze premiile pentru Crosul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect