Un bărbat din Mohu, urmărit internațional pentru comiterea unor fapte cu violență în Austria, a fost prins de polițiști chiar în localitatea sa.
Joi seara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Mohu de către un localnic în vârstă de 52 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul este urmărit internațional după ce autoritățile judiciare austriece au emis pe numele său un mandat european de arestare. Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea de fapte cu violență, pe teritoriul Austriei.
„Persoana în cauză a fost reținută 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată instanței în vederea confirmării mandatului european de arestare”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.