În weekend-ul recent încheiat, polițiștii rutieri au constatat 20 de infracțiuni la regimul circulației, au reținut 31 de permise de conducere, au retras 22 de certificate de înmatriculare și au aplicat 377 de sancțiuni contravenționale în valoare de 108.000 de lei.
În municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Turnului, o sibiancă în vârstă de 25 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, pe care l-a proiectat în alt autoturism parcat în față. În urma impactului, mașina tinerei s-a răsturnat pe carosabil. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a sibiencei a indicat o valoare de 0,68 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, conducătoarea auto fiind însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma celor constatate, la nivelul Biroului Rutier Sibiu s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihail Kogălniceanu de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Alma. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,80 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe strada Olarilor din localitatea Rășinari, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 47 de ani. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,19 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au depistat un localnic în vârstă de 58 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Johannes Honterus deşi nu are permis de conducere. Pe numele conducătorului auto s-a întocmit un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
În municipiul Sibiu, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe strada Banatului, la punerea în mișcare din parcare, un sibian în vârstă de 62 de ani a acroșat un autoturism care circula regulamentar. Evenimentul s-a soldat cu avarierea celor două autoturisme. Testarea alcoolscopică a șoferului în vârstă de 62 de ani a indicat o valoare de 1,14 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Astfel, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe raza localității Benești, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Comunal 34 de către un localnic în vârstă de 31 de ani. Din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu are permis de conducere, iar testarea alcoolscopică a indicat valoarea de 0,62 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.