În perioada 10 – 12 iulie 2023, comisii mixte de control au efectuat verificări la două centre rezidențiale pentru persoane vârstnice din municipiul Mediaş.
Este vorba despre Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Mediaş şi Asociaţia „Sfântul Mihail Mărturisitorul”.
În urma controalelor efectuate, nu au fost identificate nereguli majore, comisiile în cauză dispunând doar câteva măsuri de remediere pe linie de protecţia muncii şi întocmirea analizei de risc şi a planului de pază de către un evaluator autorizat.
Cei doi furnizori de servicii sociale asigură în municipiu servicii de cazare, masă, îngrijire personală, servicii medicale, de consiliere psihologică, asistenţă socială şi activităţi de socializare pentru un număr de 91 de persoane vârsnice.
Acţiunea de control desfăşurată la Mediaş se înscrie într-o campanie mai amplă iniţiată la nivel naţional, urmare a dispoziției prim-ministrului Guvernului României referitoare la efectuarea de verificări pentru identificarea tuturor problemelor existente la nivelul centrelor rezidențiale destinate persoanelor minore, vârstnice sau cu dizabilități.
Controlul a fost efectuat de către reprezentanți ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Sibiu, Direcției de Sănătate Publică Sibiu şi Mediaş, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Căpitan Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, Poliţia Criminalitate Economică, Poliţia Trafic de Persoane, Poliţia Securitate şi Pază, Inspecţia Muncii şi Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu.