Daniela Arnăutu
Un incident grav a avut loc miercuri dimineața, 28 ianuarie 2026, în județul Mureș, unde un taximetrist în vârstă de 54 de ani a fost agresat de trei minori, în urma unui conflict legat de plata unei curse de taxi.
Taximetristul agresat este cel care a sunat la 112
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu au fost sesizați prin apel la 112, în jurul orei 6.30, chiar de către taximetrist. Bărbatul a declarat că transporta trei tineri din zona Unirii, municipiul Târgu Mureș, către localitatea Porumbeni, iar la ieșirea din Voiniceni ar fi fost forțat să coboare din autoturism și lovit în zona feței cu un obiect contondent.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, iar victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei trei minori, identificați rapid și duși la Poliție
În urma verificărilor rapide efectuate de polițiști, cei trei agresori au fost identificați, fiind vorba despre minori cu vârste de 13, 15 și 16 ani. Aceștia au fost conduși la sediul unității de poliție, unde cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
Având în vedere implicarea minorilor, au fost sesizați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, care urmează să evalueze situația.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




