Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie solicită ministrului Cătălin Predoiu să sesizeze Comisia de la Veneţia privind noile proiecte de modificare a legilor Justiţiei.
„Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie remarcă faptul că vechile metehne sunt în continuare esenţiale pentru activitatea ministrului Justiţiei, indiferent de schimbarea de atitudine clamată public cu obstinaţie, evitându-se orice expunere în faţa organismelor internaţionale relevante, ale căror opinii sunt ignorate în aspectele care nu convin iniţiatorului proiectelor de lege”, se precizează într-un comunicat al Asociaţiei Forumul Judecătorilor.
Astfel, spune sursa citată, deşi prin Raportul MCV din 15 noiembrie 2017 Comisia Europeană a solicitat „punerea în practică a unui sistem robust şi independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare şi transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneţia, recomandând inclusiv revizuirea prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţia României şi modificarea Legii 303/2004, astfel încât avizul CSM să capete caracter obligatoriu”, procedurile de numire a procurorilor de rang înalt propuse prin noile proiecte de lege, anunţate la 30 septembrie, „nu respectă recomandările formulate constant prin rapoartele Comisiei Europene, rapoartele Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) privind România şi avizele Comisiei de la Veneţia şi Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).
„Factorul politic continuă să păstreze rolul crucial în alegerea/revocarea procurorilor de rang înalt, în condiţiile în care recomandările tuturor entităţilor internaţionale relevante au fost în sensul ca numirea în funcţiile cele mai înalte din parchete să se facă printr-o procedură transparentă şi bazată pe criterii obiective (‘sistem robust şi independent de numire a procurorilor de rang înalt’), în cadrul căreia Consiliului Superior al Magistraturii să i se acorde un rol mult mai important.
De altfel, prin Raportul MCV din 13 noiembrie 2018, Comisia Europeană a solicitat expres ‘respectarea avizelor negative ale CSM cu privire la numirea în posturi de conducere a procurorilor sau la revocarea procurorilor care ocupă posturi de conducere, până la instituirea unui nou cadru legislativ’. Întărirea sistemului de control şi echilibru din cadrul procedurilor de numire a procurorilor în cele mai înalte funcţii din Ministerul Public nu se poate baza pe buna credinţă a unor politicieni”, menţionează sursa citată.
Potrivit reprezentanţilor asociaţiilor, se impune revizuirea sistemului de numire şi revocare a procurorilor-şefi, procurorilor şefi-adjuncţi şi limitarea rolul ministrului Justiţiei în aceste proceduri, simultan cu creşterea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, şi este necesară sesizarea Comisiei de la Veneţia pentru a aprecia asupra proiectelor de modificare a legilor Justiţiei prezentate la 30 septembrie de ministrul Cătălin Predoiu.
„Potrivit art. 11 din Constituţia României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. România a aderat la Consiliul Europei ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluţia 37/1993 a Comitetului de Miniştri.
Aderarea la Consiliul Europei, organizaţie fondată pe principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile democraţiei şi ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Executarea obligaţiilor internaţionale care rezultă dintr-un tratat în vigoare pentru un anumit stat revine tuturor autorităţilor statale, inclusiv ministrului Justiţiei”, precizează sursa menţionată. (AGERPRES)