Un dosar complex, care îl are în centru pe un polițist de la Poliția Judiciară din IPJ Sibiu, se află în derulare la Parchetul Sibiu, după ce mai multe fapte de corupție au fost denunțate de sibieni și documentate de procurori. Faptele includ trafic de influență și complicitate la această faptă, dar și alte ilegalități, pe care procurorii vor încerca să le demonstreze în fața judecătorilor. Trei persoane au fost reținute și vor fi prezentate cu propunere de arestare preventivă.
Povestea polițistului de la Judiciar și a complicilor săi începe cu un trafic de influență și complicitate la această faptă, în urma depistării unui șofer fără permis. Cu ajutorul unui prieten, șoferul a ajuns la polițistul corupt și i-a dat 6.000 de lei pentru a scăpa de dosarul penal, după ce acesta a susținut că va mitui colegii de la Rutieră care se ocupă de dosar. Denunțătorul susține că polițistul nu i-a rezolvat problema și nici nu mai recunoaște că a luat banii.
Procurorii au însă o altă faptă pe care o cercetează în cazul aceluiași polițist: desfășurarea de acte de comerț incompatibile cu funcția, prin înființarea unei societăți comerciale și desfășurarea de activități, deși legea interzice acest lucru polițiștilor cu funcții de cercetare penală. Firma înființată de polițist a funcționat până la finele lui 2021, derulând activități de întreținere spații verzi, parcuri și cimitire, soția acestuia fiind persoana interpusă, după cum susțin procurorii.
O a treia faptă de care este acuzat polițistul este cea de trafic de influență în cazul obținerii unui permis de conducere de către o femeie. Aceasta a plătit suma de 2.000 de euro unui complice, care i-a dat polițistului, în vederea mituirii examinatorilor de la permise auto. Femeia a picat examenul de permis, în cele din urmă, însă nu și-a primit banii înapoi, ci a primit doar asigurări că va fi reprogramată de urgență la un nou examen.
În fine, a patra faptă comisă de polițist, pe care o cercetează procurorii, este cea de complicitate la șantaj și favorizarea făptuitorului, într-un caz demn de filmele polițiste. Unul dintre complicii polițistului a urmărit un bărbat din Jina despre care știa că folosește mașina fără să aibă permis, și l-a accidentat cu intenție, pentru a-l putea șantaja și a-i cere o șpagă consistentă, astfel încât să nu-l denunțe la poliție că nu are permis. Cei doi au reușit să obțină 2.000 de euro, în complicitate, de la bărbatul fără permis.
Bomboana de pe colivă sau cireașa de pe tort este dosarul cu numărul cinci, în care polițistul este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. El a produs un accident rutier în timp ce avea o alcoolemie de 2,93 la mie, fiind testat de polițiști de la Rutieră imediat după ce a intrat cu mașina într-un gard. Acest caz a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu fiind comasat cu celelalte patru dosare ale polițistului.
A fost demarată urmărirea penală față de patru suspecți, trei dintre aceștia fiind reținuți. Faptele cercetate sunt două infracţiuni de trafic de influență, două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, două infracţiuni de cumpărare de influenţă şi două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă, o infracţiune de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuă, o infracţiune de complicitate la efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuă, o infracţiune de șantaj, o infracţiune de complicitate la şantaj, o infracţiune de favorizarea făptuitorului, o infracţiune de complicitate la favorizarea făptuitorului şi infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe,
Procurorii au efectuat percheziţii domiciliare în locuinţele celor patru suspecți, din Sibiu şi Jina, şi la sediul unei societăţi comerciale. În acest dosar au participat și polițiștii de la Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, precum și cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul Acţiuni Speciale.