Săptămâna trecută, Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) a organizat la Sibiu workshop-ul cu tema „Navigând printre provocările industriei serviciilor pentru afaceri”, la care au participat peste 100 de specialiști din industria locală.
În cadrul acestui eveniment, companiile au discutat despre efectele ultimelor modificări legislative și fiscale asupra pieței muncii, modul în care se transformă spațiile de lucru, impactul asupra mediului și responsabilitate socială. Unul dintre cele mai importante subiecte de pe agenda întâlnirii a fost cel legat de tehnologie în contextul pieței muncii. Automatizarea muncii și folosirea Inteligenței Artificiale în tot mai multe procese ar putea adăuga până la 3,5 puncte procentuale anual la creșterea productivității. Cu toate acestea, angajații vor avea nevoie de sprijin pentru a dobândi noi competențe, în timp ce unele meserii/ posturi se vor schimba semnificativ.
„În industria noastră, resursa umană este esențială, de aceea estimăm că până în 2030 60% dintre necesitățile unui job se vor axa pe abilități precum creativitatea, munca în echipă, proactivitatea, adaptabilitatea și cunoștințele digitale. Profilul de angajat căutat fiind în special tehnic sau economic, cu buna cunoaștere a limbilor străine. ”, explică Ciprian Dan, Președinte ABSL.
Serviciile de achiziții, HR, IT și servicii operațiuni clienți sunt cel mai frecvent oferite de către companiile din industria serviciilor de afaceri din Sibiu, potrivit raportului ABSL de la finalul anului trecut.
„ Tehnologia avansează extrem de rapid și în acest context învățarea continuă devine un factor cheie. Educația nu se oprește la terminarea studiilor, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cei care au înțeles deja acest lucru nu vor avea probleme de adaptare la noile cerințe din piața muncii, indiferent cum va evolua ea”, spune Dan-Sas Achim, Head of Operations Teleperformance Romania.
Se estimează în continuare o creștere a cererii pentru specialiști în domenii precum inteligența artificială și machine learning, implicit o dezvoltare continuă a competențelor specialiștilor din aceste domenii. Date fiind amenințările tot mai mari și mai variate ale atacurilor cibernetice, specialiștii în cybersecurity – cei care pot proteja datele și sistemele în fața unor asemenea atacuri – sunt și vor fi tot mai căutați.
De asemenea, se așteaptă ca majoritatea pozițiilor din departamentele financiare să necesite cunoștințe solide despre tehnologia blockchain, care în prezent nu este atât de răspândită.
O altă profesie de viitor va fi cea de business analyst, adică acei specialiști care identifică nevoile business-ului și implementează tehnologia în business, având expertiză în ambele.
„În ceea ce privește serviciile de outsourcing din Sibiu candidații vorbitori de limba germană, franceză, spaniolă, italiană, respectiv engleză, sunt căutați. Sibiul rămâne un centru foarte bun pentru companiile din zona de producție, R&D și engineering”, spune Rebeca Toader, Sr Talent Acquisition Lead Stefanini.
Pentru piața serviciilor pentru afaceri din Sibiu se estimează anul acesta o creștere de minimum 10% a numărului de angajați.
„De la înființare până la sfârșitul anului 2023, angajările au crescut anual cu aproximativ 20%. În 2024, ne axăm pe recrutarea în IT și posibil vom deschide noi poziții în Finanțe. ”, completează Dragoș Vecerdea, Head of Shared Service Center CWS Sibiu.
Conform Institutului Național de Statistică, digitalizarea și tehnologizarea sporesc nevoia de forță de muncă înalt calificată, astfel că între 2018-2030 va exista o creștere cu 60% a numărului de persoane calificate. 42% din orele de muncă vor fi efectuate cu ajutorul automatizării / digitalizării și 1 din 2 angajați va avea nevoie de o reconversie profesională.
„În următorii zece ani anticipăm o consolidare puternică a echilibrului între tehnologie și resurse umane din companii. Aceasta sinergie va genera efecte semnificative asupra pieței muncii, având ca rezultat o creștere a flexibilității. Odată cu specializarea tot mai accentuată, prestarea de servicii sub formă de proiect devine din ce în ce mai obișnuită, iar ocuparea mai multor joburi simultan va deveni normă”, explică Alexandru Matenciuc, Country Manager Colt România.
Aproximativ 200.000 de angajați lucrează în prezent în industria serviciilor pentru afaceri, din care peste 3% se află în Sibiu.
Cine este ABSL?
Asociaţia Business Service Leaders în România (ABSL) este cea mai importantă organizație care reprezintă sectorul de business services, adunând în componența sa peste 80 de companii care își desfășoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D).
Rolul ABSL România este de a susține expansiunea sectorului de Business Service și transformarea acestuia într-un vector important al creșterii economice a României. Asociația își atinge obiectivele prin facilitarea colaborării in cadrul sectorului, realizarea de studii, promovarea sectorului dar si a oportunitatilor pe care Romania le ofera si conlucrarea cu autoritatile in vederea dezvoltarii industriei. Din ABSL România fac parte atât companii autohtone, cât și multinaționale de profil, lideri regionali