UPDATE:
Poliţia anunţă că ar fi vorba despre cel puţin o persoană decedată şi de 8 răniţi, care au fost transportaţi la trei spitale diferite. 2 persoane primesc îngrijiri medicale la faţa locului.
Şoferul camionetei, un bărbat de 48 de ani, a fost reţinut de martori şi a fost arestat apoi de poliţie, relatează news.ro.
Mai multe persoane au fost rănite după ce o maşină a lovit un grup de pietoni în apropiere de o moschee din Londra, în ceea ce poliţia a descris drept „un incident major”, relatează BBC News, citat de News.ro.
Conform The Sun, două persoane ar fi fost ucise, iar The Guardian vorbeşte despre 10 răniţi. Evening Standard citează persoane care au văzut incidentul şi potrivit cărora un bărbat a ieşit din vehicul şi a înjunghiat cel puţin o persoană.
Poliţia nu a confirmat deocamdată niciun număr de victime.
O persoană, despre care se crede că ar fi şoferul, a fost arestată în urma coliziunii din apropiere de Moscheea Finsbury Park, aflată pe strada Seven Sisters. Martori citaţi de ABC News spun că în duba albă care a intrat în mulţime se aflau trei persoane, dintre care două ar fi fugit. Informaţia nu a fost confirmată oficial.
„Toate gândurile mele sunt alături de cei care au fost răniţi, de cei apropiaţi lor şi de serviciile de urgenţă de la faţa locului”, a declarat premierul Theresa May.
Incidentul a avut loc în apropiere de circumscripţia liderului laburist Jeremy Corbyn, Islington. El şi-a exprimat „şocul” pe Twitter.
„Sunt complet şocat de incidentul de la Finsbury Park, din această noapte (duminică – n.r.). Am luat legătura cu moscheile, poliţia şi Consiliul Islington privind acest incident. Gândurile mele sunt alături de cei (răniţi – n.r.) şi de comunitatea afectată de acest eveniment îngrozitor”, a scris el pe reţeaua de socializare.
Un martor ocular a povestit cum a fost nevoit să sară din faţa maşinii. „A intrat în noi toţi. Erau mulţi oameni”, a spus bărbatul, care se afla în grupul de persoane lovite. „Am fost şocat, şocat, şocat. Erau cadavre în jurul meu”, a adăugat el.
Incidentul vine după două atacuri comise anul acesta la Londra, în care pietoni au fost loviţi de vehicule. Primul a avut loc la Parlament, în martie, iar al doilea în urmă cu două săptămâni, pe London Bridge. Ambele au fost comise de islamişti.
Revenim cu detalii.
Sursa: news.ro