24.1 C
Sibiu
luni, iulie 14, 2025

Un fleac… i-au ciuruit

Cele mai citite

Odeta Veştemean; [email protected] Victorie pe linie a USL la Sibiu. Deputaţi sau senatori – cu toţii au reuşit să îşi bată contracandidaţii la diferenţe de peste 20 de procente. ªi chiar dacă, în urma redistribuirii, au pierdut un colegiu în Sibiu, rămâne totuşi înscrisă în istoria formaţiunii performanţa de a fi avut candidaţii cu cele mai multe voturi adunate de la sibieni. Au avut sau n-au avut nume cu rezonanţă, au adus sau nu cu sine fapte notabile, au fost sau nu din Sibiu, marea umbrelă USL a atras electoratul şi le-a adunat voturile necesare pentru a-i trimite direct în Parlamentul României. Nici măcar nămeţii de afară sau drumurile închise nu au putut opri resentimentele acumulate de români într-o perioadă de privaţiuni, în care pensiile, salariile ori indemnizaţiile de la stat au fost tăiate consistent. Prin urmare, alegerile parlamentare au mers pe votul negativ dat unei guvernări care a dezamăgit şi a adâncit starea de sărăcie în rândul populaţiei. Alegerile parlamentare au continuat starea de spirit de la referendumul de astă vară, votanţii având posibilitatea să îşi ia revanşa după neputinţa reprimată de a-l fi demis pe Traian Băsescu. De acum înainte, depinde de cât de mult parlamentarii USL vor înţelege că acelaşi public alegător îi va sancţiona la fel ca pe ARD-işti la următoarele scrutinuri electorale, dacă economic lucrurile nu vor merge într-o direcţie mai bună. Rămâne de văzut în ce măsură actualii parlamentari vor avea posibilitatea sau vor fi dispuşi să ne ajute să trăim mai bine. Rămâne de văzut în ce măsură parfumul gloriei, noile privilegii de care se vor bucura, indemnizaţiile grase şi hotelurile de 4 sau 5 stele, şoferul la scară ori secretara le vor distrage atenţia de la alegători. ªi, mai ales, rămâne de văzut cât vor mai fi dispuşi să coabiteze în aceeaşi formaţiune social-democraţii, conservatorii şi liberalii. Notă: Editorialul şi alte articole de opinie sau cronici din ziarul Sibiu 100% aparţin autorilor şi nu se supun principiului dreptului la replică în conformitate cu rezoluţia Consiliului Europei (74) 26.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Petre Nicolae a plecat în Germania și e de negăsit. Familia a alertat poliția

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a plecat de acasă, din Biertan, fără...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect