„Ultimul mohican”

Ce minunate erau vremurile când în România se făceau sondaje de opinie. Că erau comandate sau nu, părtinitoare sau nu, subversive sau nu, nici nu mai are importanţă. Lăsau impresia că opinia publicului contează, că cineva e chiar interesat s-o afle şi mai dădeau un pic de lustru democratic minciunii în care trăim. Aţi observat, desigur, că acest „ produs” a dispărut de pe piaţă. Nu mai există cerere. Înmulţiţi numărul de parlamentari cu 2, adăugaţi miniştri şi ministrese tot ori 2, plus ditamai administraţia prezidenţială cu boss cu tot şi cu consoartă ori doi şi veţi afla cu precizie numărul de coate în care îi doare de boi. Pardon, am vrut să spun de noi, adică de neamul pe care au jurat să-l conducă, adică să aibă grijă de el. Numai că pentru ei noi suntem boi, înjugaţi la carele cu ei. Trebuie să-i tragă şi pe ei cineva prin istorie până la răsturnare. Dar unde ? Că la Caracal e deja ocupat.
Ce minunate erau vremurile când în România în top-ul încrederii românilor se aflau Biserica, armata şi Banca Naţională, prin guvernatorul ei. Armata a căzut prima din top. S-a desfiinţat la ordin. Acum, românul devine bărbat la meci. Biserica e războită de toţi ciumeţii la televizor, iar Banca Naţională a fost înlocuită cu SMURD-ul. Pe poziţii a rămas de un sfert de veac doar bădia Mugur, elegant, discret şi zgârcit la vorbă. Ultimul mohican din vremurile sondajelor de opinie, semn că unora încă le păsa de noi. Ce i-o fi dat atâta apă la moară în ultima vreme , încât să-l doboare valul de pe piedestalul admiraţiei noastre ? Misiunea ! E singura explicaţie logică pentru înverşunarea cu care ne aruncă sare în ochi. Şi tu, Brutus ?
De fapt cine ne-a dat nouă, coloniei România, dreptul să ne despovărăm fiscal ? Cum îndrăznim să nu fim proşti şi să nu înghiţim gulguta otrăvită cu „ 1 ianuarie letal” ? Cum putem fi atât de „naivi” să credem că o scădere de taxe poate fi bună , când el, omuleţul inamovibil susţine că e rea ? Îmi aduc aminte că, prin natura profesiei de jurnalist, m-am încăpăţânat să pun la fiecare interviu cu vreun decident politic întrebarea : „De ce nu creaţi prosperitate în România, ca să aveţi ce impozita. De ce vă cramponaţi să impozitaţi sărăcia ?!” Târziu mi-a picat fisa că nu făceam interviuri cu proşti, ci cu vânduţi. De fapt, ce mai contează un Cod fiscal la legile care ne interzic istoria.
Că veni vorba, „Ultimul mohican” de Fenimore Cooper poate fi o minunată carte de vacanţă despre devenirea Americii.