„Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul”. ( Lucian Blaga – Trei feţe)
Prima mea amintire din copilărie are în centru o aniversare, momentul în care mama îmi pregătea un tort… de biscuiţi, iar eu şi verişorii mei pictam foi în şir cu degetele înmuiate în acuarele.
Amintirile sunt fragmentate, unele dintre ele sunt doar un şir de întămplări apărute în memorie ca nişte diapozitive, fără a exista între ele neapărat un liant temporal. Ceea ce domină însă în amintirile copilăriei mele ţine însă de o anumită stare de entuziasm şi confort lăuntric. Peste toate domneşte liniştea, bucuria şi o inocenţă dezarmantă.
Trecerea anilor a adus alte emoţii, alte bucurii… însă refugiul în vârsta copilăriei a rămas parcă locul în care mă conectez cel mai bine cu sufletul meu, cu valorile care ţin cu adevărat de fiinţa mea.
Acum, ca părinte, sunt tentată să plusez în creşterea copiilor mei pe educaţie, performanţă, creştere corectă şi sănătoasă din punct de vedere fizic şi mental. Pentru asta, uneori sunt dispusă să sacrific multe dintre momentele lor de bucurie, tocmai pentru a-i determina să facă ceea ce canoanele vremii spun că este corect.
Dacă stau însă să mă gândesc, din copilăria mea, pe amprenta sufletească valoroasă, nu am păstrat în memoria amintirilor dragi niciun fel de mâncare sănătoasă, niciuna din poeziile de zeci de strofe pe care mă învăţa bunicul meu, căruia în sat i se spunea „Goga”, tocmai pentru că el însuşi era capabil să recite versuri în şir ale lui Coşbuc, Goga sau Bolintineanu şi, evident, nimic din problemele şi exerciţiile din culegerile de matematică pe care trebuia să le rezolv în vacanţe. Nu neg că toate acestea au fost importante şi, în mod cert, au avut un rol capital în devenirea mea.
N-o să uit însă niciodată cum verile făceam „campionate de sărit coarda” pe caldarâm, cum jucam pe hârtie „X şi 0”, „avioane”, „ţomapant”, cum săream „elasticul” în curtea şcolii, cum la Revelionul din ‘86 am făcut o horă în curtea bunicilor din partea mamei sau fascinaţia cu care la 8 ani adunam scoici pe plaja de la Mamaia.
Pentru că dincolo de educaţie, învăţat, hrană, adăpost, este important să le oferim copiilor noştri emoţie şi veselie. Peste ani, în momentele cheie, ei îşi vor trage seva pentru a merge mai departe din astfel de amintiri. Le vor da putere, îi vor face să simtă că aparţin unei familii, îi vor defini ca identitate unică şi le vor oferi valoare şi încredere în ei înşişi.
Să le permitem copiilor noştri, înainte de toate, să îşi trăiască fericiţi copilăria!
