Genialul diagnostic, pus naţiunii din care făcea parte şi pe care o iubea mai mult decît pe sine însuşi, aparţine unui român de profesie : Petre Ţuţea. Aşa a răspuns cândva, fabulos, unei doamne măcinate de curiozităţi mondene : „ eu, doamnă, de profesie sunt român”. Omul etnic şi cosmic, providenţial pentru patrimoniul de modele al României în perioada invaziei lăcustelor roşii, a plecat însă la Domnul, după cum însuşi spune, cu un of la inimioară – că n-a apucat să scrie o teză de doctorat cu titlul „Aflarea în treabă la români”. Încă ce teză ar fi scris dacă ar fi apucat zilele noastre !!!
În timp ce grecii încearcă să-şi desprindă de pe grumaji jugul Europei ariene, ungurii se fac frate cu dracul, numai să treacă puntea spre Ardeal , iar la răsărit ruşii îşi bat coasa , noi ne dăm în cap cu poşetuţa. Mai bine zis cu poşetuţele – altădată obiecte de invidie, că de admiraţie nu suntem în stare – ale singurei Marilyn Monroe pe care o mai aveam şi noi prin „politica” românească. Incredibil ce val de ură, liber exprimată prin lătratul „cîinelui de pază” al societăţii, se revarsă din ecrane peste ţară , de când Blondy a noastră a căzut în gheara legii. Faţă de Hrebe, Greblă, Sîrbu , sau cum i-o mai fi chemând pe toţi, cărora naţiunea le-a pierdut şirul în traversarea ecranelor însoţiţi de mascaţi, în cazul Udrea se aplică şi proverbul cu vulpea care n-a ajuns la struguri. Grotesc nu este însă spectacolul acesta. Poate pentru naivi, în România se face curat, iar pentru cunoscători se face loc pentru o nouă generaţie de privatizatori ai ţării, mult mai rafinaţi. Cine ştie ? Grotesc e spectacolul limbilor care spurcă azi ceea ce lingeau odată. Grotesc e obrăzarul gros al celor mai presus de lege care strigă ca din gură de şarpe să fie prins hoţul, jubilând că nu sunt pe rol.
Duhovnicul Ardealului, părintele Arsenie avea atîta dreptate: „în mintea strâmbă şi gândul drept se strâmbă”. Ca cel al eradicării epidemiei de corupţie. Unde e România lucrului bine făcut, care a atras ca un magnet sufragiul românilor care nu şi-au pierdut speranţa că se mai poate face ceva ? Românii nu aşteaptă justiţie, ci dreptate. Aşteaptă ca cei care s-au împroprietărit cu România , de parcă ar fi moştenit-o de la vreun unchi, să le dea ţara înapoi. România CIRCULUI bine făcut a fost timp de douăzeci şi cinci de ani o opţiune păguboasă atât pentru spectatori , cât si pentru circari.
De-acum, aflarea în treabă la români nu mai e temă de doctorat. Ne-ar putea costa chiar viaţa naţiunii.
Publicitate
